OlguțaBerbec

Olguța Berbec (născută pe 16 aprilie, 1984, Mărășești, Baia de Aramă, Mehedinți, România) este o solistă de muzică populară din zona Olteniei de Nord - Mehedinți.

Biografie Olguța Berbec

Artista și-a petrecut copilăria într-zonă cu oameni păstrători ai tradițiilor și portului popular. A absolvit în 1998 Școala Generală Mărășești și în anul 2002 Liceului Teoretic din Baia de Aramă.
Primii pași în muzica populară i-a făcut în anul 2000 în cadrul grupului folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă, sub îndrumarea Elenei Mimiș – Trancă, remarcându-se alături de copii din Mehedinți în concertele de sărbători. Înscrisă în 2003 la secția de canto muzică populară a Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, a avut-o ca profesoară pe Emilia Drăgotoiu-Nanu, sub a cărei îndrumare a început să-și formeze și să-și perfecționeze stilul interpretativ. Serioasă și tenace, a reușită să primească ajutor și sprijin semnificativ de la Viorel Gârbaciu, directorul acestei instituții.
Un pas important în dezvoltarea carierei l-a constituit întâlnirea din anul 2005 cu marea doamnă a cântecului popular mehedințean, Maria Răchiteanu – Voicescu, ale cărei sfaturi, încurajări și texte de cântece au ajutat-o semnificativ în debutul și formarea ca interpretă de muzică populară. Ulterior în 2006 a absolvit Școala Populară de Artă Târgu Jiu, secția canto muzică populară, între 2005-2007 fiind referent-documentarist la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu
După licența susținută în 2007 la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brancuși” din Târgu Jiu, a obținut în anul 2008 la Universitatea „Spiru Haret” din București un master în etnografie și folclor. Devine în 2010 realizatoare a emisiunii „Folclor, Folclor” la Antena 1.
Este un om credincios și știe că sufletul e legat, indisolubil de divinitate.

Cariera muzicală și evoluția artistică a Olguței Berbec

Din 1998 și până în 2003 a fost membră a grupului folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă.
Începând din 2004, a participat la festivaluri de folclor, apoi au urmat participări în turnee și spectacole alături de interpreți consacrați, cu acompaniamentul unor orchestre de renume, sub bagheta unor dirijori de excepție și organizate de cunoscuți realizatori ai spectacolelor și emisiunilor de folclor din țara noastră. A continuat ca membră a ansamblului folcloric „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu între anii 2005 și 2007. Un pas înainte în cariera sa artistică l-a reprezentat, în 2007, cooptarea în colectivul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, ansamblu în care își găsește și acum, împlinirea profesională ca interpretă de muzică populară.
În 2007 a realizat primul album muzical, „Floare pe munte crescui“, cu acompaniamentul orchestrei ansamblului artistic profesionist „Doina Gorjului” și aranjamentul orchestral al dirijorului Marcel Parnica. În 2008 a făcut imprimări radio, albumul “Floare pe munte crescui“ cu acompaniamentul orchestrei Radiodifuziunii Române și aranjamentul orchestral al dirijorului Adrian Grigoraș. La începutul anului 2009 realizează albumul „Florile de mac poartă noroc” cu acompaniamentul orchestrei ansamblului artistic profesionist „Doina Gorjului” și aranjamentul orchestral al dirijorului Aurel Blondea, iar în anul 2012 , editează albumul „De la Gorj la Mehedinți”, cu acompaniamentul orchestrei „Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros, aranjamentul orchestral al dirijorului Nicu Crețu și al lui Daniel Pârvu.
Cel mai nou album al Olguței Berbec poartă numele „Iubește inimă și iartă” și a fost lansat în 2016 la casa de discuri Ijac Music. Acompaniamentul a fost făcut de orchestra „Lăutarii” din Chișinău sub bagheta lui Nicolae Botgros, orchestrația și aranjamentul muzical fiind realizate de maestrul Nicu Crețu.
În programele muzicale, pe lângă repertoriul specific zonei de munte a Mehedințiului, Olguța Berbec abordează folclorul autentic gorjenesc și mehedințean, folclorul pastoral din zona Olteniei de Nord și romanțe.

Articole despre Olguța Berbec

Concertul extraordinar Olguța Berbec și Ethno Republic, acum pe YouTube

Impresionantul concert extraordinar Olguta Berbec și Ethno Republic de la Târgu Jiu, în care îndrăgita interpretă de muzică populară a cântat alături de invitați...

Cele mai noi videoclipuri de la Olguța Berbec

Olguța Berbec pe social media

191,000AbonațiAbonați-vă

Discografie Olguța Berbec

albumul „Iubește inimă și iartă” (2016)

  • Măriuță, Măriuță
  • Asta-i viața, asta-i lumea
  • Iubește inimă și iartă
  • Ce-ar vrea unele, ce-ar vrea
  • Dragoste veche și nouă
  • Peste râu trece o punte
  • Au măi nană, puișor
  • Danțu’ s-a născut la munte
  • Vezi măi lume, tu, cum ești
  • Pe cărări de mult uitate
  • Eu îmi știu în lume locul
  • Geaba zice lumea toată
  • Joacă tata lângă fată
  • Mă-ntreabă nana, mă-ntreabă,
  • Știi măi nană ce zic eu
  • Puiul meu din Târgu Jiu

albumul “ De la Gorj la Mehedinți “ (2012)

  • De pe valea cu conace
  • De la Gorj în Mehedinți
  • Azi las în urmă ce-am iubit
  • Danț – Hai măi nană !
  • Anicuță de la munte
  • Te iubesc nană pe tine
  • Lăsai casă și părinți
  • Cin´ nu știe dragostea
  • M-am jurat și iar mă jur
  • Mă întreabă frunza de tei
  • Ma iubește puiul meu
  • Of dor, neică mor
  • Hai cu nana, hai la joc
  • M-aș duce și iar m-aș duce
  • Fi al naibi de iubit
  • Cine n-a iubit nu crede
  • Te-ai dus puiule te-ai dus
albumul “ Florile de mac poartă noroc“, (2009)
  • Florile de mac poartă noroc
  • Au, ce griji și ce nevoi
  • Num-o fată mama are
  • Nană, la mine la munte
  • Lele, lele și Mariță
  • Tatal meu cu suflet bun
  • Eram copiliță floare
  • Danț
  • Ioane, ești frumos băiete
  • Sus la munte , jos la plai
  • Pădurice loc umbros
  • Sunt floare mehedințeană
  • Zice nana că nu-i drept
  • Nană, pentru dumneata
  • Bate vântu-n Dealu Mare
  • Bate vântu-n toiul iernii
album “Floare pe munte crescui “ (2007)
  • Floare pe munte crescui
  • Am un dor la Izverceni
  • Busuioc legat în grindă
  • Când vine primăvara
  • Crenguță de lemn uscat
  • Hai cu nana, hai la joc
  • De ce nu vii neicuța-l meu
  • Nană, ochi ca negura
  • Neicuță din Mărășești
  • M-am jurat acum un an
  • Spune-mi mândro cum te cheamă
  • Nan-al meu boboc de cimbru
  • M-am gândit mamă să-ți spun
  • Neica jură că-i sunt dragă
  • Spune-mi nană ce-mi aduci
  • Ce-am sămănat, tot am dat
  • Codrule cu frunze verzi
Single-uri
  • Gatita-s ca o floare alba, 2018
  • Mos Craciune – colind, 2016
  • Frunzuliță firul ierbii , 2011
  • Neicuță întinerești , 2011
  • Măicuță, să nu mă dai , 2011
  • De la Gorj în toată țara, 2011
  • Frunzuliță firul ierbii, 2011
  • Lăsai casă și părinți, 2010
  • 20 de toamne,2009
  • Firicel și-o fragă, 2009
  • Uhăi bade,2009
  • Plecata-u Maria, 2008
  • Mărie cu flori pe frunte, 2008
  • Balada lui Tudor, 2007