AcasăVideoclipuri noi„Ne-a adus soarta înapoi”, un cântec de dragoste cu Adriana Popovici

„Ne-a adus soarta înapoi”, un cântec de dragoste cu Adriana Popovici

Dragostea, cel mai frumos sentiment din lume, a inspirat-o pe artista de muzică populară Adriana Popovici să compună textul și muzica celui mai nou cântec al său: „Ne-a adus soarta înapoi”. Frumoasă voce, frumoasă orchestrație, frumos videoclip!

„Te iubesc și-atât”
Cu o voce caldă și un zâmbet frumos, Adriana Popovici transmite, prin cântecul său, iubirea pentru „prima dragoste”, pe care cu toții am simțit-o și care, așa cum se spune, „nu se uită niciodată”.
„Ne-a adus soarta-napoi/Să fim iară amândoi,/Și, de-aici,ce o mai fi/Numai Dumnezeu o ști./Ești iubirea mea a veche/Suflet bun și-a mea pereche/Și de spus nu am prea mult/ Doar că te iubesc și-atât.”
Iată și cine sunt cei „vinovați” de apariția acestui frumos cântec de dragoste:
Studio și orchestrație: Virgil Chirițoiu
Text și linie melodică: Adriana Popovici
Regie: Robert Lucaci

Semifinalistă la „Vedeta Populară”
Pe lângă alte premii și distincții câștigate pe mai multe scene ale muzicii populare din România, Adriana Popovici a avut marea bucurie de a fi semifinalistă a sezonului 7, la sfârșitul anului trecut, în cadrul emisiunii concurs „Vedeta populară” de la TVR: „Vedeta Populara a adus o contribuție semnificativă asupra formării mele ca artist. Această experiență mi-a dovedit faptul că anumite detalii fac diferența. Am simțit, cu adevărat, ce înseamnă profesionalismul. De la colaborarea cu orchestre mari din țară, până la prezentarea în fața unor oameni influenți ai muzicii și nu numai. A fost cea mai frumoasă experiență artistică de până acum.” (Adriana Popovici)

În duet cu Victorița Lăcătușu
O altă bucurie imensă a Adrianei a fost aceea că, la Vedeta Populară, a cântat în duet cu marea artistă a Olteniei Victorița Lăcătușu: „ Dacă mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să cânt cu dumneaei pe aceeași scenă, cu siguranță nu aș fi crezut. Dar, cum Dumnezeu lucrează frumos cu fiecare dintre noi, a ales să îmi aranjeze drumul atât de frumos, încât să ajung să cânt alături de Omul pe care l-am apreciat și l-am iubit de la primii mei pași, Omul care mi-a fost exemplu și care m-a susținut necontenit în acest concurs. Doamna Victorița Lăcătușu mi-a oferit, ținându-mă de mână, o forță extraordinară, iar surprinderea, bucuria și emoția au fost factorii principali ce au lucrat asupra sentimentelor mele.” (Adriana Popovici)

Dacă doriți să o urmăriți
Dacă doriți să urmăriți parcursul artistic al Adrianei Popovici, trebuie doar să vă abonați, gratuit, la canalele sale media:
https://www.facebook.com/AdrianaPopoviciOfficial/
https://www.youtube.com/c/AdrianaPopoviciOfficial