Home Interviuri Olguța Berbec și Remus Novac, un nou colaj LIVE

Olguța Berbec și Remus Novac, un nou colaj LIVE

0

Îndrăgita interpretă de muzică populară Olguța Berbec, împreună cu Remus Novac și Bandul său, au lansat un nou colaj live. Cum l-au ales, dar și vești despre „barză” și multe alte informații despre frumosul cuplu artistic, aflați în interviul următor.

Reporter: Ai lansat, zilele trecute, împreună cu soțul tău, Remus Novac și Bandul său, un colaj live „altfel”. De unde a pornit ideea?
Olguța Berbec:
Am lansat e mult spus, cred că cel mai corect este: am reinterpretat două melodii mai puțin cunoscute, le-am așezat pe alte ritmuri și le aducem spre cunoaștere publicului nostru, în varianta cântată pur și simplu live.

Reporter: Aveți în vedere și alte proiecte de acest gen?
Olguta Berbec:
Aceste “proiecte” le propunem doar publicului din comunitatea YouTube și le facem de dragul muzicii. Nu mă voi îndepărta niciodată de ceea ce sunt eu: interpret de folclor din Mehedințiul de munte.

Reporter: Care sunt proiectele tale, pe termen scurt?
Olguta Berbec:
Pe termen scurt, ce pot spune? Așteptăm luna decembrie cu toată magia ei. În toți anii trecuți eram mereu pe fugă, între concerte și emisiuni, acum vrem să împodobim casa la începutul lunii și să ne bucurăm de timp.

Reporter: Și pe termen lung?
Olguta Berbec:
Pe termen lung? Urmează să devenim din nou părinți în Ianuarie, așa că ne pregătim pentru o viață nouă…

Reporter: Cum e viața de artistă, când ai alături un muzician?
Olguta Berbec:
Viața mea de artistă este completă și coplexă lângă un artist, e mai ușor, de multe ori, pentru că suntem doi oameni ce se iubesc și merg în aceeași direcție.

Rerporter: Ai un mesaj pentru fanii tăi?
Olguta Berbec:
Celor ce ne sunt admiratori și nu numai, le dorim sănătate și credință!

Reporter: Cum pot fi la curent iubitorii de gen cu noutățile pe care le lansați pe piața muzicală?
Olguta Berbec:
Cei care ne ascultă muzica și le suntem dragi trebuie să rămână alături de noi în toate rețelele de socializare:

YouTube: https://www.youtube.com/c/OlgutaOfficialBerbec

Facebook: https://www.facebook.com/BerbecOlguta

Instagram: https://www.instagram.com/olgutaberbecinsta

In curând, voi aduce în atenția lor un ALBUM NOU muzical… dacă nu era pandemia se întâmpla mai repede… însă îi asigur că merită așteptarea.

Exit mobile version