AcasăȘtiriCOVID printre artiști: Steliana Sima s-a simțit rău

COVID printre artiști: Steliana Sima s-a simțit rău

Chiar dacă televiziunile se străduiesc să pregătească programe frumoase de Sărbători, pentru a mai ridica moralul românilor speriați de creșerea numărului de cazuri de COVID 19, nici artiștii nu sunt feriți de virului SARS COV 2, care produce boala, ce poate fi uneori mortală. După ce a fost la filmări prin mai multe televiziuni, îndrăgita interpretă de muzică populară Steliana

Sima a constatat că este infectată.
De unde?
După ce știrea a apărut, în urmă cu câteva zile, artista dând declarații la Antena Stars în legătură cu starea în care se află, s-a așternut tăcerea… Nu se știe, public, de la cine a luat virusul SARS COV 2 și dacă a infectat pe cineva, la rândul său, dintre colegii de platou sau din personalul televiziunilor. Se știe, doar, că și soțul său a luat virusul.

Simptome
Vedeta a declarat pentru Antena Stars că nu se simte bine și că a fost la un pas să cheme salvarea:
„Din conștiință, am făcut un test, în sensul că începuse să mă mănânce puțin nasul, mă durea o ureche. Am zis așa că, dacă tot e trendul cu COVID-ul, să-mi facă un test că, dacă totuși o fi și mă gândeam că poate sunt asimptomatică. Mi-am făcut testul și am ieșit pozitiv’. (…)
Nu mă simt deloc bine. Azi-noapte mi-a fost foarte rău, chiar eram la un pas de a chema Salvarea. Am reușit să stabilizez temperatura și tusea, ele mă omoară. Am reușit să o țin sub control, la 37,8. (…) Tusea este cea care mă ucide. Am așa o senzație de a zace. Nu am avut vreo trei zile nici gust, nici miros. Acum mi-au revenit, dar nu înțeleg de ce ‘parșivuțul’ ăsta de virus a cotit-o iar. În mod normal, după 5 zile ar fi trebuit să mă simt bine’”

Nu s-a dus la spital
Steliana Sima a preferat să se trateze acasă, deși simptomele deveniseră îngrijorătoare. Ea a declarat că a sunat la 112 și a urmat schema de tratament recomandată prin telefon: „Nu am fost la spital. Nu m-am dus la doctor, am vorbit prin telefon la o secție de COVID și mi-a dat o schemă de tratament și sunt în a cincea zi. Pneumologul mi-a mai dat niște pastile, iar saturația e ok, o țin sub control.”