Iubitului rapsod popular teleormănean Liviu Vasilică, este cel care a readus pe scenele românești grupul vocal bărbătesc, specific zonei sale folclorice. A fost, de asemenea, colecționar de costume populare autentice, pe care le recondiționa cu propriile lui mâini.
Viața, ca un „tobogan”
Viața lui Liviu Vasilică a fost ca un „tobogan” pe drumul muzicii și al păstrării folclorului și tradițiilor, dovadă că, în doar 54 de ani de viață, a devenit o legendă (n. 2 iulie 1950, Plosca,Teleorman, d. 19 octombrie 2004, București). În urma lui a rămas Grupul „Teleormanul” ( pe care l-a înființat în anul 1987) și o impresionantă colecție de costume populare, pe care le colecționa și le recondiționa cu propriile lui mâini, așa cum a declarat, cu ani în urmă, pentru Jurnalul Național „”Când sunt foarte obosit și nu reușesc să adorm, dar nici să mai lucrez ceva, atunci recondiționez costume populare. Îmi face mare plăcere. Mai mult chiar, aș vrea să fac un mic muzeu, în care să-mi expun toate costumele populare, pentru a le păstra și a le rămâne urmașilor”.
După anul 1990, Liviu Vasilică a reînființat Ansamblul de Cântece și Dansuri “Burnasul” (regionalism întâlnit în Teleorman, cu sensul de câmpie întinsă), care este acum ansamblu profesionist și funcționează sub egida Consiliului Județean Teleorman și pe care l-a condus cu mare rigurozitate și l-a urcat pe scene importante, atât în țară cât și în străinătate. În zestrea acestui ansamblu se păstrează, în prezent, colecția muzeală de costume populare a marelui rapsod.
„Hai, hai, cu tresioara”
Liviu Vasilică și-a păstrat renumele de rapsod, pentru că a promovat costumul popular tradițional, a cules și promovat cântecele vechi din Teleorman și a păstrat graiul arhaic și regionalismele din zonă. Cu toate astea, sau tocmai de aceea, a ridicat în picioare spectatorii din multe săli de spectacole când cânta, alături de Grupul „Teleormanul”: „Hai, hai, cu tresioara/ Până-n deal la Mărioara/Calu` merge la pas/Și apoi face popas”, acesta fiind unul dintre cântecele ale căror versuri sunt compuse chiar de el, dar păstrează limbajul străbunilor. Iată, deci, încă un cuvânt arhaic: „tresioara”, sau „trăsioara”, având sensul de „căruță”, sau „trăsură”.
Mână de fier
După cum se vede, putem duce mai departe tradiția și folclorul românesc, fără să ne temem că vom părea demodați. Dimpotrivă, acesta are succes la public, dacă este prezentat și promovat cum trebuie, mai ales că fiecare român își simte mai aproape rădăcinile când ascultă o astfel de muzică. Pentru asta, însă, e nevoie de o mână de fier, care să inițieze și să organizeze… cum a fost, la un moment dat, Liviu Vasilică.
