AcasăVideoclipuri noi„Străinătate prea grea”, un nou videoclip cu Elisabeta Vasile

„Străinătate prea grea”, un nou videoclip cu Elisabeta Vasile

Îndrăgita interpretă de muzică populară Elisabeta Vasile vine în fața iubitorilor de muzică, la început de toamnă, cu o premieră: videoclipul noii sale piese, „Străinătate prea grea”. Cum aproape 10 milioane de români sunt plecați peste hotare, iar cei dragi îi așteaptă acasă, foarte mulți se vor regăsi, cu siguranță, în acest cântec.

„Mă ții departe de mamă”
Se spune că „mama-i lucrul cel mai sfânt de pe Pământ”, așa că refrenul cântecului Elisabetei Vasile e de-a dreptul inspirat, aducând în fața publicului o scenă desprinsă dintr-o realitate dureroasă: „Străinătate prea grea/ Ca piatra-i inima mea,/ Degeaba-mi pui bani în palmă/ Mă ții departe de mamă”. El pune față-n față bogăția cu dragostea de mamă, iar dragostea de mamă învinge și dorința de reîntoarcere acasă revine, ca de altfel, pe tot parcursul cântecului: „Dorm pe perini de mătasă/ Dar sunt departe de casă!”; „Acasă când mă gandesc/ La nimic nu mai râvnesc!”; „Dacă nu-ți văd ochii, mamă/ Inima în piept e goală!”.

O echipă de succes
Elisabeta Vasile continuă, cu acest cântec, o frumoasă colaborare cu casa de producție Ijac Music, cu Sinel Bărănescu, cel care i-a asigurat ochestrația, de asemenea cu Aurel Colceag și Mihai Codreanu, care au realizat videoclipul. Textul este făcut de Alina Săndoi, iar muzica aparține chiar Elisabetei Vasile, care ne-a obișnuit cu inspirația pe care o are de a crea cântece foarte iubite de public.

Mereu alături de fani
Chiar dacă ne-a lăsat ceva timp să așteptăm de la ultima piesă lansată până acum, Elisabeta Vasile n-a stat deloc, nici măcar pe timpul pandemiei. Ea și-a ținut aproape fanii, postând live-uri cu piese îndrăgite de public, dar a lucrat și la un nou proiect, pe lângă cântecul „Străinătate prea grea”, lansat acum. Puteți fi la curent cu toate astea, pe măsura dezvăluirii lor, accesând paginile ei de socializare:

Facebook – https://www.facebook.com/elisabetavasileofficial

Instagram – https://www.instagram.com/elisabetavasile73/

Pentru cele mai bune noutati din muzica populara romaneasca puteti urmari si canalul

Youtube – http://www.youtube.com/c/ijacmusicprodution