Home Interviuri Mirela Zisu își „dojenește” tinerețea

Mirela Zisu își „dojenește” tinerețea

0

Aflată la granița dintre prima și a doua tinerețe, interpreta de muzică populară Mirela Zisu vine în fața publicului cu o nouă piesă: „Tinerețe te-ai grăbit”. Care au fost trăirile sale când a creat versurile, cu cine a colaborat pentru această realizare, dar și despre planurile sale de viitor, atât pe plan artistic cât și personal, ne-a povestit în interviul care urmează.

Reporter: Ai lansat un cântec nou, „Tinerețe te-ai grăbit”. E și regret, e și bucurie în versurile lui. Ce le-ai recomanda celor care ascultă cântecul, indiferent de etapa vieții în care se află?
Mirela Zisu:
Da, este regretul anilor frumoși ai tinereții, care nu se mai întorc, dar în același timp, bucuria imensă de a-mi vedea realizările din această perioadă. Le-aș recomanda celor care îmi ascultă cântecul să trăiască intens și frumos fiecare zi din viață și să-și bucure inima cu tot ceea ce le place.

R.: Versurile îți aparțin. Relevă propriile trăiri?
M.Z.:
Versurile le-am creat inspirându-mă din viața mea, din momentele frumoase petrecute cu cei doi copii ai mei. Ei sunt pentru mine o sursă inepuizabilă de inspirație, trăiri, emoții și bucurie.

R.: Cu cine ai colaborat pentru această piesă?
M.Z.:
Am colaborat cu Orchestra „Frații Ștefăneț” de la Chișinău, orchestrația a fost realizată de dl. Edgar Ștefăneț, linia melodică de Gelu Purcelan, studio – Dănuț Valerian, producția video – Aurel Colceag și Mihai Codreanu. Sunt adevărați profesioniști și oameni minunați, iar colaborarea a decurs perfect.

R.: Cum împacă Mirela Zisu viața de artist cu viața de familie?
M.Z.:
Ambele îmi aduc satisfacție și mă împlinesc ca femeie. Nu este ușor, dar am suportul soțului meu atât pe plan artistic, cât și familial, ne completăm reciproc și îmi aduce echilibrul în toate.

R.: Ce planuri de viitor ai, pe plan artistic?
M.Z.:
Recent, am înregistrat mai multe melodii cu Orchestra „Frații Ștefăneț” și îmi doresc să le fac cunoscute publicului. Îmi doresc să fiu prezentă mai mult pe scenă, în mijlocul oamenilor, acolo unde îmi este cel mai drag!

R.: Și pe plan personal?
M.Z.:
Pe plan personal, îmi doresc să fiu alături de cei dragi, dar mai ales de copiii mei, să mă implic cât mai mult în educația lor și să le asigur o copilărie fericită, cu multe amintiri frumoase.

R.: Cum te pot găsi cei care doresc să fie la curent cu noutățile?
M.Z.:
Cei care doresc să fie la curent cu toate noutățile, mă pot găsi pe contul de YouTube Mirela Zisu, Facebook, Instagram, TikTok.

R.: Un mesaj pentru cititorii noștri?
M.Z.:
Dragii mei, țin să vă mulțumesc pentru susținerea voastră de pe rețelele de socializare, pentru mesaje și apreciere! Am atât de multe surprize muzicale pregătite pentru voi și abia aștept să ne bucurăm împreună de ele! Vă îmbrățișez! Mulțumesc!

Exit mobile version